vineri, 29 noiembrie 2013

Învață Cum să Aplici Tehnicile de Presiune în Masaj

Tehnică de Masaj - Presiunea

Presiunea este o tehnică foarte utilizată în ”trigger point therapy” şi constă în aplicarea presiunii pe locul dureros, cu scopul de a elibera stresul şi durerea din acea porţiune.
Presiunea este foarte utilizată în Shiatsu, ca o componentă principală a ședinței de terapie, şi respectă normele unei sesiuni de presopunctură, urmărind punctele meridiane de presopunctură.

Aplicarea presiunii cu cotul

Masaj - Presiunea cu Cotul
Presiune cu cotul
Presiunea poate fi statică, aplicată prin simpla împingere a degetului pe locul masat, sau circulară asemenea fricțiunii, diferenţa fiind că în cazul presiunii zona e mai restrânsă, mișcarea de du-te-vino, sau circulară e de mica amplitudine şi trebuie să fie aplicata pe anumite puncte, pe când fricțiunea poate fi executată pe tot corpul.

Compresia in Presopunctura

În presopunctură, în anumite cazuri, mişcarea circulară trebuie să fie statică sau în sensul acelor de ceasornic, realizată cu o forţă puternică, pentru a activa centrul respectiv. În alte cazuri, mişcare va fi ușoară și în sens invers acelor de ceasornic, pentru a calma centrul respectiv. Aceasta este însă o terapie distinctă şi foarte complexă ce trebuie învăţată separat.

    Presiunea aplicată cu degetul

    Presiunea cu Degetele
    Presiune cu Degetele
    Poţi încerca să descoperi centrii prin palpare şi cu ajutorul clientului tău. Pe de altă parte, dacă vrei să faci
    o bună impresie, nu este indicat să faci acest lucru fără a avea pregătirea necesară.
    Cel mai bun loc în care să presezi este de-o parte și de alta a coloanei vertebrale, pornind de cât mai jos posibil și urcând înspre gât. Compresia trebuie aplicată aproximativ la fiecare doi centimetri, cu presiune moderată până la puternică. Aceasta este o tehnică excelentă pentru relaxare şi pentru tonifierea muşchilor coloanei vertebrale.

      sâmbătă, 20 iulie 2013

      Cum să te aprovizionezi pentru masaj

      De ce instrumente și produse are nevoie un maseur?

      Orice maseur are nevoie cel puțin de următoarele instrumente și produse:
      Masă sau scaun de masaj (sau ambele).
      Prosoape, lenjerie de pat, pătură şi învelitori pentru față.
      Produse de curăţare
      În funcţie de preferinţele terapeutului:
      Uleiuri de masaj, pudră pentru copii, loțiune pentru masaj, uleiuri esenţiale.

      Cum să alegi consumabilele pentru masaj

      Foldable Massage TableCumpără produse de calitate, chiar dacă masezi doar ca hobby. Achiziționarea unor uleiuri de masaj ieftine este o idee proastă care te va dezavantaja.
      Încearcă să cumperi produse de bună calitate și caută pe Internet recenzii ale acestora. Amazon este unul dintre locurile cele mai indicate, întrucât au cele mai competitive preţuri şi îți oferă și posibilitatea de a consulta diverse evaluări şi comentarii din partea altor cumpărători. Cere și părerea altor maseuri despre produsele pe care le utilizează.

      Uleiurile și loțiunea pentru masaj

      Dacă aplici ulei de proastă calitate pe pielea pacientului tău, cu siguranță ți-l vei pierde ca client. Atunci când cumperi ulei de masaj, nu te uita numai după cel mai ieftin, ci asigură-te că este un ulei vegetal şi nu unul mineral. Uleiul pentru copii nu este bun pentru piele. Citește eticheta şi caută câteva informații înainte de a cumpăra. Regula este valabilă și pentru loțiunea de masaj. Pudra pentru copii este folosită foarte rar în masaj, deoarece poate provoca probleme pulmonare. Există însă pe piață și mărci de pudră pentru copii ce poate fi folosită în siguranță, iar în cazul în care tehnica pe care o efectuezi, sau nevoile pacientului indică pudră pentru copii, alege un produs care nu conţine DEP sau pudră de talc.
      Produse de curățare
      Orientează-te către produse de curățare neparfumate și hipoalergenice. Unele persoane sunt sensibile la produsele de curăţare.
      Fețe pentru masa de masaj și lenjerie de pat
      Cumpără cearșafuri și prosoape din bumbac, pentru că acestea provoacă mai puține reacții pielii. Materialele sintetice creează electricitate statică și irită pielea.

      Masa de masaj

      Masa de masaj trebuie să se potrivească clienţilor tăi. O masă mai lată va fi mai confortabilă, dar pentru un maseur mai scund va fi greu de utilizat şi îî va solicita mușchii spatelui. Masa trebuie să aibă o înălțime reglabilă şi să se poată plia pentru masajele efectuate la domiciliul clientului. Tapiţeria trebuie să fie confortabilă și uşor de curăţat.

      Instrumente pentru masaj

      Există, de asemenea, instrumente care încearcă să ușureze munca maseurului. Cel mai bun masaj este întotdeauna cel realizat prin atingerea umană. Cu toate acestea, există situații în care maseurul nu este disponibil sau adecvat. Există și anumite tehnici pentru care un instrument de masaj este mai eficient decât un maseur, un bun exemplu în acest sens fiind tehnica vibraţiei.Sunt extrem de puțini terapeuții care se pot ridica la eficienţa unui vibrator de masaj electric. Aceste dispozitive sunt foarte utile pentru maseuri, iar pe piață există câteva produse de calitate care îl pot ajuta pe terapeut în munca sa.

      Scaune și dispozitive de masaj


      Se pot găsi pe piață o mulţime de instrumente interesante, cum ar fi: scaune de masaj, numite și scaune-maseur (a nu se confunda cu scaunele folosite pentru masajul corporal), tampoane pentru masaj, aparate pentru masajul picioare, aparate pentru masaj electrice - acestea sunt aparate cu vibrații ce maseaza o zona restrânsă.

      Tehnici De Masaj - Cum se Efectuează Vibraţiile, Mobilizările, (Stretching-ul), Mângâierea, (Nerve-stroke)

      Mângâierea în Masaj

      Mângâierile sunt manipulări foarte uşoare ale corpului menite să genereze relaxare profundă.
      massage gliding nervestrokes effleurage sensual erotic Lasă-ți vârfurile degetelor să alunece uşor peste întreg spatele. Această mișcare are un puternic efect calmant și este folosită pentru a finaliza ședința de masaj sau pentru masarea unei zone specifice, cum ar fi spatele. Direcţia alunecării degetelor nu este importantă, deoarece nu se direcționează sângele sau limfa. Utilizarea uleiului reduce eficienţa mișcării de alunecare, aceasta efectuându-se cel mai bine pe o piele uscată. Dacă pielea este uleioasă, puteţi opta pentru un efleuraj ușor.

      Unii maseuri utilizează tapotamentul cu vârfurile degetelor în locul alunecării, tehnică ce imită atingerea ploii și care se efectuează printr-o simplă mișcare a degetelor, restul mâinii stând pe loc. Această tehnică este una foarte delicată și se folosește cu precădere în masajul capului.

      Mobilizarea, sau Stretching

      Deși nu este o tehnică obligatorie în timpul ședinței de masaj, stretching-ul prezintă o mulțime de avantaje pentru sănătate. În calitate de terapeut, este important să poți evalua nevoile pacientului tău și să efectuezi una, sau o combinaţie, din următoarele tipuri de mobilizări.
      stretching massage
      • Mobilizări pasive: Mobilizarea se realizează în întregime de către maseur, pacientul nu participă în mod activ.
      • Mobilizări activ-asistate: Pentru efectuarea acestei tehnici este nevoie ca pacientul să realizeze întinderile, în timp ce terapeutul îl ajută să se întindă mai mult.
      • Mobilizare activă cu rezistență: Pacientul rezistă mişcării de întindere, ceea ce duce la o mai bună întindere a mușchiului și a articulației și la mărirea intensității „durerii plăcute”.
      Stretching-ul se poate efectua asupra membrelor și a spatelui. Se poate întinde chiar și gâtul, însă foarte ușor. În cazul în care nu ai destulă experiență, este recomandat să nu efectuezi stretching-ul asupra gâtului.

      Ai grijă să nu suprasoliciți zonele mobilizate, mai ales în cazul persoanelor micuțe, cu trupuri ușor de manipulat și articulații flexibile. În general, pacientul îți va spune dacă îl doare, dar este posibil ca uneori să evite acest lucru, motiv pentru care trebuie neapărat să comunici cu el in permanenta, în timpul stretching-ului.

      Vibraţia

      Tehnica vibrațiilor constă într-o mişcare de agitare, aceasta fiind una dintre cele mai relaxante mișcări. Este una dintre cele mai relaxante mişcări. Dacă efectuezi corect masajul cu vibrații, cu siguranță că pacientul tău nu va mai apela niciodată la alt terapeut.
      Cele mai bune locuri pentru efectuarea acestei tehnici sunt partea inferioară a spatelui şi a gâtului.
      Dintre toate mișcările specifice masajului, vibraţia este cel mai greu de învăţat.
      Așază doar vârfurile degetelor pe suprafața pe care o vei masa și blochează-ți articulațiile, începând cu cele ale degetelor și până la cele ale umerilor.Mișcarea se realizează la nivelul întregului braț, iar o vibrație efectuată corect îți va face brațul să se miște cu totul, ca și când ar tremura. Aplică o presiune fermă asupra zonei masate și direcționează vibrația în jos, concentrând-o în vârfurile degetelor.
      Ca o alternativă, până la deprinderea acestei tehnici se poate efectua și o vibraţie superficială cu mâna.

      O altă soluţie este utilizarea unui aparat de masaj electric. Din fericire, pe piață există aparate excelente de masaj electric. Va trebui însă să alegi unul cu frecvenţa corectă sau cu o frecvenţă reglabilă.

      vineri, 19 iulie 2013

      Cum Se Efectuează Tapotamentul

      Tapotamentul

      Se numește „tapotament” sau „percuţie” orice atingere care „loveşte” pielea. De obicei, este vorba de o mișcare rapidă.
      Există câteva reguli pe care trebuie să le urmezi atunci când efectuezi tapotamentul.
      • Nu încorda mâinile în timpul mișcărilor.
      • Evită zona rinichilor.
      • Tehnica trebuie efectuată timp de 40 de secunde sau chiar mai mult pentru a fi eficientă.
      • Mărirea vitezei in mod exagerat te va face sa te oprești înainte de scurgerea celor 40 de secunde.
      • Această tehnica se efectuează în general după prima jumătate a ședinței de masaj.
      • Nu efectua această tehnică asupra rinichilor, a capului, coloanei vertebrale și a oaselor în general. Se poate totuși efectua in zona gatului si a capului, dar foarte uşor.

      Beneficii ale Tapotamentului:

      • Tapotamentul poate fi folosit pentru stimularea nervilor
      • Îmbunătățește circulaţia
      • Se utilizează pentru eliminarea mucusului din plămâni (în cazul răcelilor, a recuperării după gripă).
      • Relaxează pacientul.

      Tehnici de Tapotament

      Tocatul (Hacking)

      Această tehnică presupune mișcări rapide, asemănătoare celor din karate, cu deosebirea că degetele trebuie să fie foarte relaxate. Brațele nu se mișcă, mișcarea are loc la nivelul încheieturii. Videoclipul de mai jos îți va arăta cum se efectuează tehnica de masaj tocatul. Atenție la poziția degetelor, acestea nefiind aliniate la contactul cu pielea pacientului, (măturică). Alte variante de tocat sunt: cu marginea cubitala, (karate), sau cu buricele degetelor.




      Ventuzele

      Ține palmele scobite, ca și când ai ține apă în ele. De această dată, brațele sunt cele care se mișcă în timp ce încheietura mâinii rămâne fixă. Urmărește acest videoclip pentru a afla cum se efectuează tehnica ventuzelor.



      Loviturile cu pumnul

      Efectuează lovituri cu pumnul neîncordat. Mișcarea se realizează, din nou, doar din încheietură, iar brațele nu se mișcă. Lovitura este foarte ușoară, mișcarea putând conține o ușoara mișcare de rotaţie. Videoclipul de mai jos îți va arăta cum se efectuează tehnica loviturilor cu pumnul.



      Ciupitul

      Apucă pielea cu vârfurile degetelor. Mișcarea trebuie să semene mai mult cu o ciupitură ușoară decât cu o lovitură.



      Efectele Tapotamentului


      • Produce o îmbunătățire a tonusului muscular si chiar o contracție a fibrelor musculare, fără producție de lucru mecanic.
      • Tapotamentul stimulează circulației si nutriția țesuturilor profunde, fiind de aceea indicat în tratamentul atoniei si atrofiilor musculare.
      • Percuția, la nivel toracelui, favorizează eliminarea secrețiilor bronhice.
      • Are o acțiune profund stimulanta la nivelul nervilor periferici.

      Cum se Efectuează Petrisajul

      „Petrisajul” este un termen general ce desemnează diferitele mişcări efectuate cu presiune medie sau mai puternică asupra mușchilor de dedesubt. Tehnicile de Petrisajul au în comun o mișcările ritmice, alternative, de înainte-înapoi, cea mai frecventă dintre ele fiind frământarea. Alte tehnici de petrisaj sunt răsucirea, rularea pielii și ridicarea.
      Toate tehnicile de petrisaj sunt efectuate cu palmele, degetele, degetul mare sau cu o combinaţie a acestora. Efectuarea unor variante mai puţin întâlnite ale tehnicii presupun însă și utilizarea pumnilor.

      Tipuri de Petrisaj

      Rularea pielii

      Rularea pielii constă în apucarea pielii şi rularea metodică a acesteia între degete. Tehnica poate fi folosită ca o metodă de evaluare, pentru a evalua tonusul pielii şi al țesutului conectiv, dar și pentru a determina restricțiile acestuia din urmă.

      Ridicarea

      Țesutul este mai întâi ridicat și strâns cu putere, după care este eliberat și masat între degetul mare şi primele două degete ale terapeutului. Putem defini această tehnică și ca o rulare parțială a pielii.

      Răsucirea

      Răsucirea este o mişcare de înainte-înapoi, țesutul fiind împins cu degetul mare al uneia dintre mâini și, în același timp, tras de către degetele celeilalte mâini. Tehnica este efectuată foarte frecvent asupra picioarelor și a brațelor, dar și pe spate, după aplicarea unui lubrifiant. Multe tehnici de petrisaj sunt mai uşor de efectuat fără lubrifiant, astfel că aplicarea uleiului de masaj îngreunează realizarea acestora, însă răsucirea poate fi efectuată cu ușurință și după aplicarea uleiului de masaj sau a loţiunii.

      Frământarea

      După cum sugerează și numele său, această tehnică presupune o mişcare similară celei folosite la frământarea aluatului. Mâinile se vor sincroniza sau vor alterna într-o succesiune rapidă. Terapeutul va apuca cât mai multă musculatură, strângând apoi țesutul cu o presiune moderată. După eliberare, ciclul se va încheia cu aplicarea presiunii.



      Stoarcerea

      Stoarcerea este o formă de frământare în care sunt folosite ambele mâini pentru a apuca un grup mai mare de mușchi. Apucă mușchiul cu ambele mâini, apoi strânge-l când cu o mână, când cu cealaltă, alternându-le ritmic și rulând carnea. Tehnica poate fi efectuată pe umeri, partea superioară a braţelor, coapse și gambe.



      Beneficiile şi Efectele Tehnicii de Masaj Petrisaj

      • Înlătură reziduurile la nivel muscular.
      • Eliberează aderențele.
      • Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi nutriţia mușchilor.
      • Petrisajul este una dintre cele mai importante tehnici de masaj şi cea mai plăcută pentru pacient.
      • Creșterea circulației sangvine profunde;
      • Previne sau amelioreaza atrofia musculara;
      • Promovează elasticitatea, excitabilitatea si contractilitatea mușchilor
      • Petrisajul este o manevră care stimulează.
      • Ajută la absorbţia substanțelor inflamatorii.
      • Reduce celulita

      Contraindicaţii


      • Contraindicaţiile tehnicii Petrisajul sunt cele ale oricărui tip de masaj în general.
      • A nu se efectua asupra zonelor cu varice.
      • Leziunile recente nu trebuie masate folosind Petrisajul.
      • Sunt necesare îngrijiri suplimentare pentru mușchii atrofiați, tehnica fiind contraindicată în cazuri de atrofiere severă.

      Cum se Efectuează Fricţiunea in Masaj

      Masajul cu fricţiuni presupune mişcări profunde, circulare, longitudinale sau transversale, efectuate cu ajutorul degetelor mari, cu vârfurile degetelor, articulaţiile acestora, cu palmele sau coatele. Scopul acestei tehnici este penetrarea pielii și masarea mușchilor de dedesubt. Fricțiunea implica manipularea țesuturilor intre palma sau degetele tehnicianului de masaj si o suprafața dura cum ar fi oasele pacientului. Acestea sunt cele mai profunde mișcări, ele vizând straturile cele mai adânci ale țesutului. Presiunea si amplitudinea manevrelor de fricțiune vor fi reduse la începutul sesiunii crescând in intensitate si viteza pe parcursul ședinței de masaj.
      Iată cum se efectuează fricțiunea.

      Fricțiunea Circulară

      În cazul fricțiunii circulare, palma terapeutului, degetul mare sau alt deget păstrează un contact ferm cu pielea pe tot parcursul manevrei, ajungând prin piele, ca printr-o mănușă, până la mușchii vizați. Degetele nu alunecă deloc pe piele, ci antrenează pielea care, la rândul ei, va acționa asupra țesuturilor subiacente.
      Fricțiunea circulară se realizează mai bine fără ulei, loţiune sau alţi lubrifianţi. Este chiar o greşeală de tehnică să utilizezi lubrifianţi atunci când efectuezi fricțiunea circulară.

      Fricțiunea Transversală

      In Occident este numită ”cross-fiber friction” .
      Pentru această tehnică se vor folosi vârfurile şi buricele degetelor, încheieturile degetelor, (pentru un masaj mai profund) sau chiar coatele. Pentru mai multă presiune, se poate masa și cu ambele mâini puse una peste cealaltă. Ca şi în cazul fricțiunii circulare, degetele nu alunecă, ci apăsă în jos asupra pielii, masând țesuturile de dedesubt. După cum sugerează și numele acestei tehnici, mișcările reprezintă fricțiuni transversale efectuate asupra fibrei musculare, a tendonului sau a ligamentului.

      Considerații Adiționale pentru Fricțiune

      Deşi tehnica clasică presupune masarea unor mici suprafeţe ale corpului, fără ca degetele să alunece pe piele, variantele moderne îmbină alunecarea şi fricțiunea pentru a masa și suprafețe mai întinse. Una dintre acestea este și efleurajul-ul profund efectuat cu ajutorul cotului asupra mușchilor situați de-a lungul șirei spinării.
      Este important să-ți întrebi cât mai des pacientul dacă presiunea este destul de puternică sau dacă este prea viguroasă . Nu uita să efectuezi fricțiunea pe partea opusă celei în care te afli față de coloana vertebrală. Mișcările se efectuează de obicei în direcţia fibrelor musculare şi a circulației sângelui, deși „cross-over friction” se abate de la această regulă. 

      Beneficiile şi Efectele Fricțiunii

      • Acționează asupra ţesuturilor profunde
      • Rupe aderențele şi „nodurile”
      • Îmbunătățește circulaţia sângelui în muşchi
      • Favorizează absorbţia substanțelor inflamatorii cronice mai puțin recente
      • Ajută la vindecarea ţesuturilor slab vascularizate (tendoane, ligamente etc.)
      • Susține redobândirea flexibilității și ajută la întinderea mușchilor atrofiați, a tendoanelor sau a ligamentelor.

      Tipuri de fricțiune

      • Circulară şi transversală - În funcție de direcţia mișcărilor.
      • Fricțiune cu degetele - Cercuri mici făcute cu vârfurile degetelor sau cu degetul mare.
      • Fricțiune cu palmele - Cercuri ample făcute cu palmele.
      • Fricțiune Cross-fibre - Orice fricțiune executată transversal asupra fibrei musculare. Este permisă efectuarea fricțiunii sub diferite unghiuri. Presiunea este de obicei foarte puternică.
      • Alte tipuri: fricțiunea cu coatele și fricțiunea cu articulațiile degetelor.


      Contraindicaţii

      Pe lângă contraindicaţiile obișnuite ale oricărui tip de masaj, fricțiunea este contraindicată la femeile gravide, în caz de varice, inflamații active, infecții ale pielii sau leziuni recente ale mușchilor.

      Această tehnică trebuie utilizată cu precauţie, mai ales dacă este vorba despre o variantă modificată ce implică alunecarea pe piele. În aceste cazuri, fricțiunea va provoca iritarea pielii dacă nu se folosește destul ulei de masaj.

      Cum se Efectuează Efleurajul

      Efleurajul sau Netezirea

      • Efleurajul este un termen mai pretențios, provenit din limba franceză, însemnând "alunecare". În franceză, "effleurer" înseamnă "a atinge foarte uşor", "a mângâia". În ciuda denumirii pe care o poartă, efleurajul nu presupune neapărat atingeri ușoare, asemenea unor mângâieri.
      • Această tehnică constă în alunecarea uşoară a degetelor pe piele, fără a se încerca masarea muşchiului de dedesubt. Presiunea aplicată trebuie să fie uniformă. Efleurajul este cea mai utilizată tehnică de masaj, fiecare sesiune începând și încheindu-se cu aceasta.
      • Tehnica poate fi efectuată pe orice porțiune a corpului.
      • Frământarea poate fi utilizată ca o tehnica de legătură între diverse alte mișcări, iar la începutul sesiunii contribuie la familiarizarea pacientului cu atingerea terapeutului.
      • De asemenea, efleurajul permite maseurului să obțină informații despre starea muşchilor pacientului.
      • Utilizarea acestei tehnici îmbunătățește circulația sângelui la nivelul pielii și al mușchilor superficiali, si relaxează pacientul.
      • Efleurajul este o tehnică care se învață ușor şi, pentru cei mai mulți dintre noi, în mod aproape firesc.
      • Efleurajul se folosește în aproape toate tehnicile de masaj, datorită calităților de relaxare şi a adaptabilității sale.

      Tipuri de Netezire in Masaj

      În funcţie de direcţia mișcărilor, se pot distinge mai multe tipuri de alunecare. De asemenea, în funcţie de cantitatea de presiune aplicată asupra pielii, putem distinge între efleurajul superficial și efleurajul profund.

      Efleurajul Longitudinal

      Lasă-ți mâinile să alunece pe pielea pacientului, începând cu zona lombară și până la gât. Degetele trebuie îndreptate înainte, înspre gâtul și capul pacientului. Astfel, sângele va fi împins către inimă.

      Efleurajul Transversal

      Așează mâinile de o parte și de alta a coloanei și glisează lateral, către partea anterioara a corpului. Pornește masajul din partea inferioară a spatelui. Urcă in secvențe de cate 10cm către partea superioară a spatelui, până la umeri. În timp ce revii la partea inferioară a spatelui, masează și părțile laterale ale acestuia. Nu uita că mișcările tale trebuie să folosească o presiune scăzută.

      Efleuraj Alternativ

      Pentru început, așează una din mâini pe partea laterală a spatelui inferior. Mută o mână înainte cu aproximativ 15 cm, apoi urmeaz-o cu cealaltă mână, in mișcări secvențiale, până ajungi la umeri. Repetă mișcarea de mai multe ori astfel încât să acoperi întreaga suprafaţă a spatelui sau a membrelor. Deși presiunea aplicată în acest caz este una ușoară, viteza mișcării este mai mare decât la un efleurajul bilateral sau orice alt tip de netezire. Aceasta este o tehnica stimulanta.



      Efleuraj Alternativ înapoi

      Tehnica este una asemănătoare celei precedente, mișcarea fiind însă efectuată în sens invers, cu degetele îndreptate către zona lombară, iar viteza de execuție este mai lenta. Este foarte important ca presiunea utilizată pentru această mișcare să fie una ușoară, pentru a se intensifica astfel efectul relaxant. Această metodă este o tehnică profund relaxantă dar si stimulanta in același timp.
      Videoclipul următor îți va arăta cum se efectuează efleurajul cu alternarea mâinilor înapoi.



      Efleurajul Profund

      Aceasta nu este o tehnică la fel de profundă precum fricțiunea, de exemplu, maseurul aplicând asupra pielii o presiune ușoară până la medie. Efleurajul-ul profund poate fi efectuat pe orice parte a corpului. Efectuarea acestei tehnici va fi mai dificilă în cazul zonelor acoperite cu păr, cum ar fi zona craniului, motiv pentru care este indicat să eviți aceste părți. Presiunea mai puternică ajunge la țesuturile conective, pacientul bucurându-se de unele beneficiile oferite de un masaj mai profund, cum ar fi fricțiunea, dar și de alte beneficii, precum îmbunătățirea circulației sângelui și a limfei, relaxare etc.
      Pentru un efleuraj profund executat corespunzător, vei avea nevoie de un lubrifiant, cum ar fi uleiul sau loţiunea pentru masaj. Dacă nu utilizezi ulei de masaj, sau dacă nu utilizezi destul lubrifiant, pielea clientului se va irita, provocând pacientului o senzație de disconfort.

      Efleurajul Superficial

      Efleurajul-ul superficial constă în mişcări foarte ușoare efectuate pe corpul pacientului pentru a-l relaxa și a stimula sistemul nervos. Este o tehnică relativ uşor de efectuat și poate fi utilizată pe orice parte a corpului (cap, spate, membre etc.).
      În timp ce majoritatea mișcărilor de alunecare necesită utilizarea unui lubrifiant, mișcările de efleuraj superficial, precum netezirea alternativa, se pot efectua fie fără lubrifiant, fie cu foarte mult lubrifiant, pentru a ușura alunecarea mâinilor peste piele.

      Atenție! Efleurajul-ul superficial și nerve-stroke nu sunt una și aceeași tehnică, deși sunt foarte asemănătoare. Află mai multe despre tehnica nervestroke pentru a vedea care sunt diferențele.

      Tehnici de Masaj Suedez

      Tehnici de masaj – Indicații generale

      Există o mulţime de tehnici diferite ce pot fi utilizate în timpul unei sesiuni de masaj. Gama variază de la cele mai delicate atingeri la tehnici de masaj în profunzime. Cunoașterea acestora este cheia oricărui masaj de succes.
      Aceasta este descrierea tehnicilor care apar cel mai frecvent în cadrul unei sesiuni de masaj. Stăpânind aceste mișcări vei fi și mai aproape de a deveni un profesionist. Nu uita, însă, că masajul nu implica doar tehnică.

      Indicații pentru masajul corpului

      Trebuie ca toate mișcările să varieze în viteză şi presiune, în funcţie de nevoile clientului. De exemplu, dacă vrei ca pacientul tău să se relaxeze, atunci vei efectua mișcări lente. Dacă, dimpotrivă, vrei să stimulezi clientul, va trebui să optezi pentru mișcări mai rapide.
      Vorbind cât se poate de sincer, însă, mișcările lente și constante vor funcționa pentru majoritatea pacienților. Cu cât mai lent, cu atât mai bine.

      Tehnici de Masaj – Indicații Generale

      • În general, mișcările trebuie efectuate în direcţia inimii urmărind circulaţia limfei (înspre ganglionii limfatici). Tehnicile mai ușoare (precum efleurajul sau mângâierea) pot fi executate fără a respecta aceste două reguli.
      • Ședința de masaj ar trebui percepută ca o serie lungă de mișcări ritmice. Trecerea de la o tehnică la alta ar trebui să se realizeze fără întreruperi pentru ajustări, lucru care se învață prin exercițiu.
      • Reglează presiunea în funcţie de nevoile clientului tău și să nu ai niciodată impresia că știi mai bine decât el ceea ce i se potrivește. Ține minte că principiul „no pain no gain” nu se aplică în masaj.
      • Nu fii agitat în timp ce aplici masajul, deoarece pacientul va sesiza cu siguranță acest lucru.

      Tehnici de Masaj

      În realizarea masajului vei avea utiliza acest set extins de tehnici de masaj suedez:

      Efleurajul, (Netezirea)

      Definiţie: Netezirea, sau Efleurajul, este o tehnică de masaj lentă, ritmică, efectuată în general cu palmele deschise. Mișcările sunt lungi, constante şi executate in linie dreapta, presupunând menţinerea contactului cu pacientul pentru cât mai mult timp posibil. Este una dintre cele mai utilizate tehnici de masaj. Variaţiile sale includ utilizarea antebrațului sau a articulațiilor degetelor și a unei viteze sau presiuni diferite.

      Fricțiunea

      Definiţie: Fricțiunea urmărește stimularea straturilor profunde de ţesut prin aplicarea unei presiuni moderate sau mai puternice. Degete, articulațiile degetelor sau cotul nu alunecă pe piele. Tehnica presupune folosirea pielii ca o mănuşă, aceasta fiind cea care alunecă peste țesutul de dedesubt.

      Frământatul, (Petrisajul)

      Definiţie: Petrisajul este un termen general ce desemnează diferitele mişcări efectuate cu presiune medie sau mai puternică asupra mușchilor profunzi. Tehnicile de petrisaj au în comun o mișcare ritmică, alternativă de înainte-înapoi. Petrisajul implica prinderea mușchiului izolarea lui prin ridicare, si stoarcerea acestuia prin comprimare. Cea mai frecventă tehnica de petrisaj este frământarea. Alte tehnici de petrisaj sunt: răsucirea, rularea pielii, (frământat in cuta), frământat circular şi liftingul.

      Tapotament, (percuțiile)

      Definiţie: Tapotament , sau percuţia, (alt termen folosit este baterea), este o tehnică de masaj care implică mișcări rapide și ritmice ale mâinilor. Se aplică lovituri alternative, ritmice cu încheietura relaxată a mâinii.

      Stretching sau Mobilizarea

      Definiţie: Stretchingul constă în mişcări de mobilizare activ – pasive, iar uneori pasiv – active, efectuate de către maseur în vederea îmbunătățirii mobilității articulațiilor. Unele mişcările includ tracţiunea, rotaţia, îndoirea, încordarea, etc.

      Compresiile in Masaj (Presiunile)

      Definiţie: Compresia este o mișcare de apăsare care utilizează diferite niveluri de presiune, de la foarte uşor la profund, şi este aplicată cu ajutorul cotului, palmelor, degetelor, articulațiilor degetelor, genunchilor, tălpilor, etc. pentru a exercita presiune imobilă asupra diferitelor părți ale corpului. Anumite forme de presiune, cum ar fi presopunctura, implica totuși o mișcare circulara de mica amplitudine.

      Vibraţiile

      Definiţie: Vibraţiile in masaj reprezintă o tehnică efectuată cu degetele sau palma la o frecvenţă foarte mare. Mișcarea de tremurare se realizează superficial, cu o presiune ușoară. Vibraţia se obține în mușchi antebrațului terapeutului, creând pacientului o senzație de tremurare, care acționează in profunzime.

      Ce mai Trebuie să Știi pentru a Fi un Bun Maseur

      Learn Anatomy Books
      • Citește cărți de anatomie. Cunoașterea tehnicilor este obligatorie, însa tehnicile singure nu te transformă automat într-un profesionist.
      • Un maseur trebuie să cunoască anatomia umană, să știe să evalueze starea unui pacient pe baza examinării vizuale, a palpării şi chestionării acestuia.
      • Istoricul medical al clientului reprezintă un aspect extrem de important, deoarece îi oferă terapeutului informaţii despre starea de sănătate a clientului, informaţii esenţiale pentru evaluarea pacientului şi pentru determinarea contraindicațiilor.
      • Orice maseur are nevoie de abilităţi de comunicare pentru a-și prezenta concluziile şi planul de tratament.
      • Acesta trebuie să ştie cum să gestioneze situațiile dificile care pot apărea.
      • Terapeutul trebuie să știe, de asemenea, să protejeze intimitatea clientului.
      Există numeroase lucruri care nu pot fi învăţate din cărți, așa că va fi în continuare nevoie să urmezi cursurile unei şcoli de masaj, deoarece anumite tehnici pot fi învăţate numai într-o şcoală, sub supraveghere.

      Aceste lucruri şi multe altele pot fi învăţate numai în contextul unui training desfășurat sub supravegherea personalului specializat.

      Tipuri De Masaj, Tehnici de Masaj

      Tehnici de masaj sau modalităţi de masaj? Care este diferenţa?

      Tipul de masaj sau de modalitatea de masaj se referă la un repertoriu de tehnici de masaj, care face o rutină de masaj unică deosebind-o de celelalte. Tehnicile de masaj, pe de altă parte, se referă la o anumită manevră de masaj, care vizează un efect specific sau strat de țesut. Multe din tehnicile de masaj sunt comune mai multor tipuri de masaj.

      Tehnici de masaj

      Efleurajul este o tehnică de masaj folosit în mai multe modalităţi de masaj, cum ar fi masajul suedez sau masajul Californian, (masajul de relaxare). Efleurajul este o tehnică folosită in principal pentru relaxare. Fricțiunea este o tehnică de masaj care vizează straturile profunde ale țesutului, iar efectul său principal este de a îmbunătăți circulația sângelui, prin urmare, este folosit cu succes pentru tratamentul mușchilor si tendoanelor si recuperarea după leziuni. Frecare este o tehnica de masaj folosit în modalităţile de masaj, cum ar fi masajul suedez, masaj sportiv, masajul Deep Tissue, etc.

      Tradițional si istoric, masajul a fost asociat cu "frecția", care era tehnica principală de masaj. Ce însemna frecția ca tehnica de masaj? Frecția era o combinație de manevre intuitive, având un efect pozitiv asupra sănătății. In zilele noastre, frecția se numește masaj și este o știința fiind foarte bine structurată.  Majoritatea modalităţilor de masaj moderne folosesc un set standard de tehnici şi proceduri comune, precum si tehnici specifice sau adaptate de masaj.

      Terapia prin masaj folosește diferite proceduri si manevre având ca obiectiv tratarea mușchilor si a țesuturilor moi. Aceste proceduri implică utilizarea de manevre statice sau în mişcare, de presiune, vibrații, fricțiuni, frământare, mobilizări şi de compresie, folosind mâinile, şi alte zone ale corpului, cum ar fi coatele, antebrațele, genunchii sau tălpile. Toate tehnicile de masaj sunt folosite pentru beneficiul a musculo-scheletice, circulator, limfatic, organele interne, nervoase, şi de alte sisteme ale corpului. 
      Diferitele Tipuri De Masaj 
      În funcţie de efectul dorit, putem distinge mai multe tipuri de masaj:
      • Masajul de relaxare 
      • Masajul sportiv
      • Masajul de recuperare
      • Masajul estetic
      • Masajul de echilibrare energetică
      • Masajul spiritual
      • Masajul de echilibrare emoţională
      • Masajul erotic

      În funcţie de tehnică, există următoarele tipuri de masaj.

      • Masajul suedez: este stilul occidental tradiţional de masaj, fiind punctul de referinţă pentru toate celelalte terapii occidentale prin masaj.
      • Masajul de relaxare (californian): O formă mai uşoară a masajului suedez, efectuat exclusiv pentru relaxare.
      • Masajul Esalen: Dezvoltat în celebrul Esalen Institute din Big Sur, California, acest masaj conţine numeroase tehnici ample, armonioase şi blânde.
      • Drenajul limfatic manual: Acest tip de masaj ajută corpul să elimine toxinele, stimulând circulaţia limfei în organism.
      • Masajul capului: Cunoscut şi sub denumirile de masaj indian capilar sau Champissage este, după cum sugerează şi numele, un masaj al capului, gâtului şi umerilor.
      • Stimularea bioenergetica: Stimularea bioenergetica este o medicina alternativă bazată pe principiul energiei subtile ce curge prin corpul nostru (câmp bioenergetic).
      • Terapia neuromusculară: Acest tip de masaj funcţionează cel mai bine asupra muşchilor încordaţi ce provoacă tensiune musculara. La rândul ei tensiunea musculara întreţine durerea.
      • Terapie cranio-sacrală: Terapia craniosacrală este o tehnică blândă de medicină alternativă care se ocupă cu tratamentul craniului şi a coloanei vertebrale.
      • Shiatsu: Acest masaj implică aplicarea presiunii asupra anumitor puncte, situate de-a lungul liniilor de energie invizibile din organism, numite meridiane, pentru a echilibra întregul corp şi a restabili starea de sănătate.
      • Masajul tailandez – „Nuat phaen Boran” este o tehnică ce combină masajul cu poziţii de yoga.
      • Mioterapia (Terapia „trigger point”): este tehnica de masaj care tratează disfuncţiile cauzate de ”trigger points”, minuscule puncte dureroase, care declanșează dureri musculare mai importante.
      • Reiki: este o tehnică japoneză de reducere a stresului şi de relaxare cu efecte terapeutice.
      • Rolfing: Cea mai bine-cunoscută tehnică de tratament structural al corpului, acest tip de masaj a fost inventat de Ida Rolf. El foloseşte manipularea profundă a fasciei (ţesutul conectiv) pentru a restabili linia naturală a corpului.
      • Eliberarea tensiunii miofasciale, („miofascial release”): Acest tip de masaj este o combinaţie de tehnici ce are ca scop creşterea razei de mişcare, eliberarea tensiunii cronice din ţesuturile profunde şi reechilibrarea organismului.

      Cum să Alegi Uleiul pentru Masaj

      Alegerea uleiului potrivit
      Asigură-te că alegi uleiul potrivit atunci când efectuezi un masaj. În general, asigură-te că pacientului îi place aroma uleiului esenţial pe care îl utilizezi pentru el. Uneori, chiar dacă ţi se pare că esenţa i se potriveşte clientului, în cazul în care clientului tau nu-i place mirosul, acesta nu se va simţi bine.
      Materialul de faţă îţi oferă un minimum de informaţii care te vor ajuta să alegi uleiul potrivit. Totuşi, poţi verifica pagina cu uleiuri pentru masaj pentru o descriere mai detaliată.
      Baza uleiului de masaj ar putea fi uleiul din seminţe de struguri sau uleiul de migdale dulci, care împreună constituie o bază bogată în substanţe nutritive pentru piele şi foarte uşor de absorbit. O altă alegere bună este o bază alcătuită dintr-o parte ulei din seminţe de struguri şi două părţi ulei pur de măsline presate la rece. Uleiul de măsline are totuşi un puternic parfum specificşi, de aceea, cei mai mulţi dintre clienţi îl vor evita.
      Uleiul esenţial reprezintă 3% (doar trei la sută!) din ulei, fie că este vorba de o combinaţie de uleiuri esentiale sau o esenta unica. Pentru o combinaţie se recomandă un maximum de 3 uleiuri esenţiale. Aceste combinaţii funcţionează după principiul „cu cât mai simplu, cu atât mai bine”.
      Uleiul esenţial trebuie ales cu atenţie, astfel încât să contribuie la îmbunătăţirea stării de spirit a pacientului şi nu la agravarea ei. Iată câteva dintre uleiurile esenţiale şi efectele lor:

      • Pin - Analgezic. Deodorizant natural.
      • Arbore de ceai - Antiseptic, antifungic, antibacterian. Benefic pentru piele.
      • Cedru - Reduce lichidele din ţesuturile organismului, diuretic.
      • Levănţică - Anti-bacterian, calmant, relaxant, benefic pentru piele.
      • Ylang-ylang - Afrodiziac, antistres. Tratează pielea uscată.
      • Mentă - Stimulant. Ajută la vindecarea răcelilor.
      • Lămâiţă - Îmbunătăţeşte digestia. Antiseptic, detoxifică limfa.