vineri, 19 iulie 2013

Cum se Efectuează Efleurajul

Efleurajul sau Netezirea

  • Efleurajul este un termen mai pretențios, provenit din limba franceză, însemnând "alunecare". În franceză, "effleurer" înseamnă "a atinge foarte uşor", "a mângâia". În ciuda denumirii pe care o poartă, efleurajul nu presupune neapărat atingeri ușoare, asemenea unor mângâieri.
  • Această tehnică constă în alunecarea uşoară a degetelor pe piele, fără a se încerca masarea muşchiului de dedesubt. Presiunea aplicată trebuie să fie uniformă. Efleurajul este cea mai utilizată tehnică de masaj, fiecare sesiune începând și încheindu-se cu aceasta.
  • Tehnica poate fi efectuată pe orice porțiune a corpului.
  • Frământarea poate fi utilizată ca o tehnica de legătură între diverse alte mișcări, iar la începutul sesiunii contribuie la familiarizarea pacientului cu atingerea terapeutului.
  • De asemenea, efleurajul permite maseurului să obțină informații despre starea muşchilor pacientului.
  • Utilizarea acestei tehnici îmbunătățește circulația sângelui la nivelul pielii și al mușchilor superficiali, si relaxează pacientul.
  • Efleurajul este o tehnică care se învață ușor şi, pentru cei mai mulți dintre noi, în mod aproape firesc.
  • Efleurajul se folosește în aproape toate tehnicile de masaj, datorită calităților de relaxare şi a adaptabilității sale.

Tipuri de Netezire in Masaj

În funcţie de direcţia mișcărilor, se pot distinge mai multe tipuri de alunecare. De asemenea, în funcţie de cantitatea de presiune aplicată asupra pielii, putem distinge între efleurajul superficial și efleurajul profund.

Efleurajul Longitudinal

Lasă-ți mâinile să alunece pe pielea pacientului, începând cu zona lombară și până la gât. Degetele trebuie îndreptate înainte, înspre gâtul și capul pacientului. Astfel, sângele va fi împins către inimă.

Efleurajul Transversal

Așează mâinile de o parte și de alta a coloanei și glisează lateral, către partea anterioara a corpului. Pornește masajul din partea inferioară a spatelui. Urcă in secvențe de cate 10cm către partea superioară a spatelui, până la umeri. În timp ce revii la partea inferioară a spatelui, masează și părțile laterale ale acestuia. Nu uita că mișcările tale trebuie să folosească o presiune scăzută.

Efleuraj Alternativ

Pentru început, așează una din mâini pe partea laterală a spatelui inferior. Mută o mână înainte cu aproximativ 15 cm, apoi urmeaz-o cu cealaltă mână, in mișcări secvențiale, până ajungi la umeri. Repetă mișcarea de mai multe ori astfel încât să acoperi întreaga suprafaţă a spatelui sau a membrelor. Deși presiunea aplicată în acest caz este una ușoară, viteza mișcării este mai mare decât la un efleurajul bilateral sau orice alt tip de netezire. Aceasta este o tehnica stimulanta.



Efleuraj Alternativ înapoi

Tehnica este una asemănătoare celei precedente, mișcarea fiind însă efectuată în sens invers, cu degetele îndreptate către zona lombară, iar viteza de execuție este mai lenta. Este foarte important ca presiunea utilizată pentru această mișcare să fie una ușoară, pentru a se intensifica astfel efectul relaxant. Această metodă este o tehnică profund relaxantă dar si stimulanta in același timp.
Videoclipul următor îți va arăta cum se efectuează efleurajul cu alternarea mâinilor înapoi.



Efleurajul Profund

Aceasta nu este o tehnică la fel de profundă precum fricțiunea, de exemplu, maseurul aplicând asupra pielii o presiune ușoară până la medie. Efleurajul-ul profund poate fi efectuat pe orice parte a corpului. Efectuarea acestei tehnici va fi mai dificilă în cazul zonelor acoperite cu păr, cum ar fi zona craniului, motiv pentru care este indicat să eviți aceste părți. Presiunea mai puternică ajunge la țesuturile conective, pacientul bucurându-se de unele beneficiile oferite de un masaj mai profund, cum ar fi fricțiunea, dar și de alte beneficii, precum îmbunătățirea circulației sângelui și a limfei, relaxare etc.
Pentru un efleuraj profund executat corespunzător, vei avea nevoie de un lubrifiant, cum ar fi uleiul sau loţiunea pentru masaj. Dacă nu utilizezi ulei de masaj, sau dacă nu utilizezi destul lubrifiant, pielea clientului se va irita, provocând pacientului o senzație de disconfort.

Efleurajul Superficial

Efleurajul-ul superficial constă în mişcări foarte ușoare efectuate pe corpul pacientului pentru a-l relaxa și a stimula sistemul nervos. Este o tehnică relativ uşor de efectuat și poate fi utilizată pe orice parte a corpului (cap, spate, membre etc.).
În timp ce majoritatea mișcărilor de alunecare necesită utilizarea unui lubrifiant, mișcările de efleuraj superficial, precum netezirea alternativa, se pot efectua fie fără lubrifiant, fie cu foarte mult lubrifiant, pentru a ușura alunecarea mâinilor peste piele.

Atenție! Efleurajul-ul superficial și nerve-stroke nu sunt una și aceeași tehnică, deși sunt foarte asemănătoare. Află mai multe despre tehnica nervestroke pentru a vedea care sunt diferențele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu