vineri, 19 iulie 2013

Cum se Efectuează Petrisajul

„Petrisajul” este un termen general ce desemnează diferitele mişcări efectuate cu presiune medie sau mai puternică asupra mușchilor de dedesubt. Tehnicile de Petrisajul au în comun o mișcările ritmice, alternative, de înainte-înapoi, cea mai frecventă dintre ele fiind frământarea. Alte tehnici de petrisaj sunt răsucirea, rularea pielii și ridicarea.
Toate tehnicile de petrisaj sunt efectuate cu palmele, degetele, degetul mare sau cu o combinaţie a acestora. Efectuarea unor variante mai puţin întâlnite ale tehnicii presupun însă și utilizarea pumnilor.

Tipuri de Petrisaj

Rularea pielii

Rularea pielii constă în apucarea pielii şi rularea metodică a acesteia între degete. Tehnica poate fi folosită ca o metodă de evaluare, pentru a evalua tonusul pielii şi al țesutului conectiv, dar și pentru a determina restricțiile acestuia din urmă.

Ridicarea

Țesutul este mai întâi ridicat și strâns cu putere, după care este eliberat și masat între degetul mare şi primele două degete ale terapeutului. Putem defini această tehnică și ca o rulare parțială a pielii.

Răsucirea

Răsucirea este o mişcare de înainte-înapoi, țesutul fiind împins cu degetul mare al uneia dintre mâini și, în același timp, tras de către degetele celeilalte mâini. Tehnica este efectuată foarte frecvent asupra picioarelor și a brațelor, dar și pe spate, după aplicarea unui lubrifiant. Multe tehnici de petrisaj sunt mai uşor de efectuat fără lubrifiant, astfel că aplicarea uleiului de masaj îngreunează realizarea acestora, însă răsucirea poate fi efectuată cu ușurință și după aplicarea uleiului de masaj sau a loţiunii.

Frământarea

După cum sugerează și numele său, această tehnică presupune o mişcare similară celei folosite la frământarea aluatului. Mâinile se vor sincroniza sau vor alterna într-o succesiune rapidă. Terapeutul va apuca cât mai multă musculatură, strângând apoi țesutul cu o presiune moderată. După eliberare, ciclul se va încheia cu aplicarea presiunii.



Stoarcerea

Stoarcerea este o formă de frământare în care sunt folosite ambele mâini pentru a apuca un grup mai mare de mușchi. Apucă mușchiul cu ambele mâini, apoi strânge-l când cu o mână, când cu cealaltă, alternându-le ritmic și rulând carnea. Tehnica poate fi efectuată pe umeri, partea superioară a braţelor, coapse și gambe.



Beneficiile şi Efectele Tehnicii de Masaj Petrisaj

  • Înlătură reziduurile la nivel muscular.
  • Eliberează aderențele.
  • Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi nutriţia mușchilor.
  • Petrisajul este una dintre cele mai importante tehnici de masaj şi cea mai plăcută pentru pacient.
  • Creșterea circulației sangvine profunde;
  • Previne sau amelioreaza atrofia musculara;
  • Promovează elasticitatea, excitabilitatea si contractilitatea mușchilor
  • Petrisajul este o manevră care stimulează.
  • Ajută la absorbţia substanțelor inflamatorii.
  • Reduce celulita

Contraindicaţii


  • Contraindicaţiile tehnicii Petrisajul sunt cele ale oricărui tip de masaj în general.
  • A nu se efectua asupra zonelor cu varice.
  • Leziunile recente nu trebuie masate folosind Petrisajul.
  • Sunt necesare îngrijiri suplimentare pentru mușchii atrofiați, tehnica fiind contraindicată în cazuri de atrofiere severă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu